Un an binecuvântat de Domnul Isus!

Publicat pe

Începem anul 2018 cu noi motivații, dorințe, planuri mari și multe așteptări. Dar să nu uităm că la cârma tuturor lucrurilor stă El, Domnul Creatorul și Mântuitorul lumii. Noi ca și copii ai Lui Dumnezeu, cunoaștem mai profund Suveranitatea Sa care se manifestă fără încetare în lumea care trăim. Pentru că ea a fost făurită de El, Înțelpciunea care stă în spatele tuturor legilor și lucrurilor văzute și nevăzute de noi.

Propun pentru acest an să ne adâncim privirile în sfânta Scriptură mai mult ca oricând, pentru că venirea Marelui Judecător și Mântuitor este tot mai aproape. Semnele sunt vădite și tot mai clare și vedem limpede că istoria lumii se îndreaptă spre sfâtșitul ei. Să așteptăm dar pe Cel care vine să ne ia acasa în curăție și cu credință.

Prin urmare ca să ne adâncim privirile în Cuvântul Lui Dumnezeu, avem nevoie de Biblia. Așa că avem din partea unor oameni harnici și talentați un proiect pe nume The Bible Project. Este un proiect frumos și disponibil tuturor. Ei creeaza cu ajutorul tehnologie disponibile, filumule video care explică pe larg cărțile Biblie, diferite teme din Bblie etc. Vă las pe voi să descoperiți și să vă bucurați de munca lor. Aici vor fi postate video-uri cu cărțile Bibliei explicate, începând bineînțeles cu cartea Genezei.

 

Linkuri utile:

Site The Bible Project

Lasă un comentariu