omul

Veșnicia Lui Dumnezeu

Publicat pe

Dumnezeu a dăruit omului ce a avut mai frumos, mai special și mai valoros din cerul Său. Astăzi trăim vremuri de har și suntem cei mai privilegiați oameni. Și doar datorită Domnului Isus Hristos, Fiul preaiubit.

E minunat să descoperim pe Dumnezeu și să trăim zi de zi alături de El. Merită toată închinarea și lauda noastră.

Am descoperit de curând cât mare este Dumnezeu. Și nu poate fi descris în cuvinte, însă ceea ce pot spune despre Dumnezeu este că El nu poate fi cuprins de mintea noastră. Mă gândeam că întregul nostru univers și vastitatea lui este împresurat de infinitatea Lui Dumnezeu. El este tot ce limitează universul nostru. Dumnezeu este în eternitate și El este eternitatea.

Noi oameni suntem limitați în orice însușire și caracteristică. Deși putem pătrunde atât de adânc cu mintea noastră, cercetâtnd și cunoscând tot ce ne înconjoară și chiar universul, să nu uităm că totul a are un început și un sfârșit  hotărâte de Dumnezeu în etatea veșniciilor.

Suntem limitați și asta e frumusețea. Când privesc la Dumnezeu și infinitatea Sa, tresalt de bucurie, căci El mi-a promis veșnicia. Iar veșnicia este „să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat și pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu.” (Ioan 17:3)

Anunțuri

Meditatii Crestine

Publicat pe Actualizat pe

14 Mai – Pedeapsa


– „Cine cruţă nuiaua, urăşte pe fiul său, dar cine-l iubeşte, îl pedepseşte îndată.“Proverbe 13.24 –

De curând am citit o povestire care subliniază adevărul acestui verset.
Un om a comis o infracţiune. Conform legii acelei ţări, a fost condamnat la moartea prin spânzurare. A sosit şi ziua în care nefericitul urma să fie spânzurat. Când aştepta să se îndeplinească sentinţa, a fost întrebat dacă mai are vreo dorinţă.El a cerut să i se permită să o sărute pe mama lui. Mama a fost condusă la el. Atunci omul s-a aplecat spre ea, parcă ar fi vrut să o sărute pe obraz. Spre uimirea tuturor, el a muşcat-o însă de ureche. Şocată, mama l-a întrebat pe fiul ei de ce a făcut aceasta. El a răspuns: „Mamă, eu mor acum din cauza ta. Când eram un mic băiat, am început să fur. Ţi-am arătat ce luasem. Dar în loc să mă obligi să restitui ceea ce furasem, mi-ai permis să le păstrez. Tu m-ai susţinut în facerea răului, în loc să mă pedepseşti. Acum trebuie să mor pentru infracţiunea mea.“

Mulţi părinţi se miră de faptul că de multe ori copiii lor ajung pe căi greşite. Dar au luat atitudine faţă de răul, nedreptatea, păcatul săvârşit? L-au judecat mai întâi în viaţa lor şi l-au evitat, şi apoi l-au pedepsit corespunzător în viaţa copiilor lor? Să nu fim niciodată indiferenţi sau toleranţi faţă de rău, nici în viaţa noastră, nici în viaţa copiilor noştri!

Oferit de: misiune.ro

Meditatii Crestine

Publicat pe

27 Februarie – Biruinţa din pustiu

– „După ce L-a ispitit în toate felurile, diavolul a plecat de la El, până la o vreme.“ Luca 4.13 

Isus a venit în această lume ca om pentru a Se supune voii lui Dumnezeu şi a reîncepe istoria omului nou şi ascultător. Mântuitorul nostru n-a putut fi ispitit, pentru că în El nu era altă dorinţă decât aceea de a face voia lui Dumnezeu într-o supunere totală faţă de Cuvântul Său. Isus S-a împotrivit efortului diavolului prin conformare faţă de Cuvântul scris şi astfel a câştigat o biruinţă desăvârşită.

Din clipa aceea, cum vom vedea, Mântuitorul a putut să jefuiască bunurile duşmanului izbăvindu-i pe oameni de urmările puterii lui satan, umblând din loc în loc, făcând bine şi vindecând pe toţi aceia pe care diavolul îi supusese puterii lui (Faptele Apostolilor 10.38). La sfârşitul vieţii Sale în lumea aceasta, Hristos a făcut neputincios pe acel împotrivitor care avea puterea morţii.În baza biruinţei câştigate asupra diavolului în pustiu, Isus a putut să săvârşească slujba Sa de izbăvire în favoarea oamenilor. Dar după această minunată slujbă, rămânea încă de executat lucrarea care îl va izbăvi de moartea veşnică pe omul care va crede în această lucrare. Pentru aceasta nu erau de ajuns minuni, ci trebuia chiar moartea Mântuitorului, prin care a zdrobit capul vrăjmaşului.

Oferit de: www.misiune.ro

Botezul copiilor-Dogma Bisericii Ortodoxe

Publicat pe

Botezul este prima taina fundamentala a Bisericii Ortodoxe, prin botez fiecare credincios devenind membru al trupului tainic al lui Hristos. Potrivit invataturii Bisericii, aceasta taina a Botezului se savarseste la 40 de zile dupa nastere, deci inca din pruncie. Practica botezarii pruncilor a ridicat de-a lungul timpului anumite reticente in randul necredinciosilor, unele confesiuni crestine amanand savarsirea Botezului pana la adolescenta sau maturitate, cand fiecare poate sa-si marturiseasca liber dorinta de a fi botezat.

Sub pretextul ca botezul ortodox al copiilor, prin afundarea lor de trei ori in cristelnita, implica unele „pericole”, mass-media loveste direct in dreapta credinta a Bisericii Ortodoxe. Caracterizand slujba botezului pruncilor drept una „primitiva”, necredinciosii creaza panica in randul populatiei mai ales prin mediatizarea brutala a unor cazuri rare de imbolnavire in urma botezului. Pornind de la aceste cazuri, desi sunt mii de botezuri care au loc anual potrivit canoanelor Bisericii, prin scufundare completa, lipsite de orice pericol, exista oameni care ajung sa negocieze cu preotul, cum anume sa le boteze copilul.

Botezul, prima taina a Bisericii Ortodoxe

Botezul este intemeiat de Mantuitorul prin cuvintele: „Mergand, invatati toate neamurile, botezandu-le in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh” (Matei 28, 19). Botezul este acea sfanta Taina prin care omul, in urma intreitei afundari in apa sfintita, de catre preot, in numele Sfintei Treimi, dobandeste iertarea pacatului stramosesc si a tuturor celorlalte pacate savarsite pana in acel moment, devenind astfel membru al Bisericii lui Hristos.

Botezul se savarseste numai de catre preot si episcop, intotdeauna in biserica. Numai in cazuri cu totul speciale, botezul poate fi savarsit in afara bisericii (spital, casa). Cand nu se poate afla un preot, in cazuri de urgenta majora, botezul poate fi savarsit de catre orice crestin ortodox, prin stropire cu aghiasma sau apa curata, in numele Sfintei Treimi. Copiii se boteaza intre opt si patruzeci de zile dupa nastere, iar mai devreme numai in cazuri cu totul speciale. Nu pot fi botezati copiii avortati si cei morti mai inainte de botez.

Botezul copiilor, marturia Sfintei Scripturi

Mantuitorul nu a stabilit nici o varsta sau limita de varsta pentru primirea Botezului, ci a aratat doar faptul ca primirea Botezului este de o importanta vitala pentru intrarea in Imparatia lui Dumnezeu: „De nu se va naste cineva din apa si din Duh, nu va putea sa intre in Imparatia lui Dumnezeu. Ce este nascut din trup, trup este; si ce este nascut din Duh, duh este” (Ioan 3, 5-6). Desi Mantuitorul i-a chemat intotdeauna la Sine pe copii si i-a dat drept exemplu celor mari, El nu a dat de inteles niciodata ca acestia ar putea intra in Imparatia Sa fara a fi botezati.

Sfanta Scriptura nu mentioneaza nicaieri faptul ca pruncii ar fi lipsiti de pacatul stramosesc, drept pentru are si zice Psalmistul David: „Iata, intru faradelegi m-am zamislit si intru pacate m-a nascut maica mea” (Psalmi 50, 5). Mai apoi, deoarece „cugetul inimii omului se pleaca la rau inca din tineretile lui”(Facere 8, 21), nimeni nu poate sti cand copiii incep sa lucreze cele rele.

In perioada Vechiului Testament, in a opta zi dupa nastere, pruncii de parte barbateasca erau taiati imprejur si li se punea numele; aceasta practica veche a fost vazuta de Biserica drept un chip al Botezului. Astfel, daca taierea imprejur se facea imediat dupa nastere, tot asa s-a socotit ca si botezul, care a luat locul taierii imprejur, trebuie savarsit cat mai curand.

Cu siguranta, intre miile de neofiti botezati dupa predica Sfantului Apostol Petru, in Ierusalim (Fapte 2, 1-41), erau si copii mici care isi insoteau parintii la praznic. Mai mult, nicaieri in Noul Testament nu exista vreun caz cand pruncii nascuti din parinti crestini si crescuti de acestia sa fi fost botezati la varsta adolescentei sau ca adulti.

Inca dintru inceput, Apostolii au botezat adulti si copii la un loc, dupa cum citim: „Pe cand Petru vorbea aceste cuvinte, Duhul Sfant a cazut peste toti cei care ascultau cuvantul. (…) Atunci a raspuns Petru: Poate, oare, cineva sa opreasca apa, ca sa nu fie botezati acestia care au primit Duhul Sfant ca si noi? Si a poruncit ca acestia sa fie botezati in numele lui Iisus Hristos” (Fapte 10, 44-48). Mai mult, unii se botezau impreuna cu toata „casa” lor, adica impreuna cu toata familia (Fapte 16, 12-15; 30-34; I Corinteni 1, 16). Comentatorii biblici sunt intru totul de acord ca prin „casa” se intelege „intreaga familie”.

Botezul copiilor, marturia Sfintei Traditii

In perioada de inceput, Botezul se administra mai ales celor maturi, atat pentru ca lor le era adresata propovaduirea Sfintilor Apostoli, cat si pentru ca pruncii nu puteau fi botezati mai inaintea parintilor lor. In scurta vreme insa, cand barbati de seama au inceput a se boteza impreuna cu toata familia lor, Botezul a inceput a fi administrat si copiilor.

In anul 253 exista deja practica botezarii pruncilor la opt zile dupa nastere. In cadrul celui de-al treilea sinod local din Cartagina, Sfantul Ciprian stabileste ca Botezul trebuie administrat imediat dupa nastere. Astfel, intr-una dintre epistolele sinodale, gasim scris: „In ce priveste pe copii, sinodul nostru a hotarat ca nu trebuie refuzate nici unui om venit pe lume indurarea si harul lui Dumnezeu. Atata cat depinde de noi, trebuie sa ne grijim a nu se pierde vreun suflet. Ce-i lipseste, in cele din urma, celui pe care l-au plasmuit mainile lui Dumnezeu din sanul maicii sale? Orice prunc sau persoana mai in varsta sa primeasca la fel darul dumnezeiesc. Duhul Sfant este dat in chip egal tuturor, nu dupa o masura proportionala, ci dupa o bunatate si bunavointa parinteasca. Caci Dumnezeu nu are preferinte dupa varsta si persoana, ci El este pentru toti, in imparatia harului ceresc, un tata care imparte egal.”

In anul 418, intr-un alt sinod local din Cartagina, s-a reafirmat practica botezarii pruncilor si s-a condamnat credinta ca ca pruncii n-au de ce sa fie botezati, intrucat sunt lipsiti de pacatul stramosesc si de orice pacate personale. Astfel, in canonul 110 al sinodului amintit, gasim scris: „S-a hotarat sa fie anatema oricine tagaduieste sau zice ca pruncii nou-nascuti si copiii, fiind botezati din pantecele maicilor, nu se boteaza spre iertarea pacatelor si nici nu-si atrag ceva din pacatul stramosesc al lui Adam care ar trebui curatat prin baia renasterii, de unde urmeaza ca la acestia nu s-ar intelege forma Botezului spre iertarea pacatelor cea adevarata, ci cea mincinoasa. Deci si pruncii, care de la sine n-au putut savarsi nici unul din pacate, cu adevarat se boteaza spre iertarea pacatelor, ca sa se curateasca intru dansii prin renastere, ceea ce si-au atras din nasterea cea dintai.”

Sfantul Grigorie de Nazianz marturiseste undeva ca n-ar dori sa experimenteze cineva teama prin care a trecut el cand, tanar fiind, se gasea pe mare si a izbucnit o furtuna care ameninta sa-i nimiceasca corabia. Pentru ca nu fusese botezat, il cuprinse o nesfarsita teama, nu ca va pieri in valuri, ci ca va trece in viata cealalta incarcat de pacate. Drept pentru care, e mai bine sa fii sfintit fara s-o stii, adica sa primesti Botezul de mic, decat sa mori fara pecetea initierii crestine.

La randul sau, Sfantul Vasile cel Mare, in cuvantarea „Indemn la Sfantul Botez”, critica obiceiul acelora care amanau botezul cat mai mult posibil, chiar pana in preajma mortii, nu din motive de credinta, ci din indiferenta sau viclenie. Astfel, dorind a-si petrece viata in placeri pacatoase, unii isi inchipuiau ca pot savarsi orice fapta, de vreme ce si asa Botezul le va ierta toate pacatele.

Mai inainte de a fi martirizat, Sfantul Policarp, episcopul din Smirna, a marturisit: „De optzeci si sase de ani slujesc lui Hristos.” Intrucat aceasta marturisire, privind neindoeilnic timpul de cand s-a botezat, o facea in anul 156, rezulta ca sfantul a primit Botezul in jurul anului 70, in varsta frageda a copilariei. La randul sau, unul dintre ucenicii Sfantului Policarp, anume Sfantul Irineu, nascut pe la anul 176, marturiseste urmatoarele: „Hristos a venit sa mantuiasca pe toti oamenii si anume, zic, pe toti care dobandesc de la El nasterea a doua pentru Dumnezeu, pe prunci si pe cei mici, pe tineri si pe batrani.”

Potrivit marelui teolog Origen, „Biserica a primit de la Apostoli traditia de a boteza pruncii; caci stiau aceia, carora li se incredintasera secretele tainelor dumnezeiesti, ca in toti sunt intinaciunile pacatului, care trebuie sa se spele prin apa si prin Duh.”

In colectia numita „Asezamintele apostolice”, datand de la sfarsitul secolului al IV-lea, gasim scris: „Botezati si copiii vostri si sa-i crestetri in supunerea si in invatatura Domnului, caci zice: Lasati copiii sa vina la Mine si nu-i opriti.”

La randul lor, nenumarate picturi de pe peretii catacombelor si inscriptii de pe pietrele funerare, toate apartinand primelor veacuri crestine, stau marturie ca Biserica a recurs inca dintru inceput la botezul pruncilor (pedobaptism). Chiar daca Botezul nu se administra intotdeauna imediat dupa nastere, totusi teama legata de o moarte imprevizibila i-a determinat pe majoritatea crestinilor sa-si boteze copiii inca din frageda varsta.

Preluat de pe: crestinortodox.ro

Meditatii Crestine

Publicat pe

29 DECEMBRIE – FORMAREA DE BĂRBAŢI SI FEMEI PENTRU DUMNEZEU (2)

“Poruncile acestea … să le întipăreşti în mintea copiilor tăi” (Deuteronom 6:6-7) –

Învată-i pe copiii tăi importanta de a sta în picioare pentru ceea ce este drept. Copiii noştri gravitează spre tot ce le face plăcere persoanelor importante din viata lor – bun sau rău – din nevoia lor de a fi acceptaţi. Dacă cei din anturaj fac ceva, aprobarea lor va reprezenta o influentă puternică asupra lor. Nu întotdeauna e vorba de copii cuminţi versus copii răi sau despre moralitate versus imoralitate – ci de faptul de a fi copil! Solomon, amintindu-şi de propriile tendinţe ale tinereţii, ne-a sfătuit: “dacă nişte păcătoşi vor să te amăgească, nu te lăsa câştigat de ei!

Dacă-ti vor zice: “Vino cu noi!… să nu porneşti la drum cu ei” (Proverbe 1:10-15). Devenim ca cei cu care ne însoţim şi dacă copiii noştri trebuie să stea în picioare pentru Dumnezeu împotriva influentelor distrugătoare, ei au nevoie de instruire în câteva domenii. în primul rând, calităţile unei prietenii adevărate. învată-i că adevăraţii prieteni caută interesele reciproce şi cei care ii conduc spre pericol sau păcat nu sunt prieteni. în al doilea rând, inevitabila lege a consecinţelor. “Ce seamănă omul, aceea va şi secera.

Cine seamănă în firea lui pământească, va secera … putrezirea; dar cine seamănă în Duhul, va secera din Duhul viata veşnică” (Galateni 6:7-8). Şi întăreşte-ti învăţătura refuzând să-i salvezi din mijlocul consecinţelor. In ultimul rând, tipul corect de eroi. În loc de staruri rock sau celebrităţi sportive cu un caracter îndoielnic, prezintă-le copiilor tăi eroii din Biblie care sub presiune au fost un model de evlavie, neprihănire şi curaj!

Oferite de: www.misiune.ro

Meditatii Crestine

Publicat pe

29 SEPTEMBRIE – CARACTERUL – FRUMUSEŢEA CARE DUREAZĂ


“Podoaba voasiră … sa fie omul ascuns al inimii, in curăţia nepieritoare a unui duh blând şl liniştit” (1 Petru 3:4)-

Când vine vorba de frumuseţe, trebuie să ai o perspectivă corectă: “Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară, care stă în împletitura părului, în purtarea de scule din aur sau în îmbrăcarea hainelor, ci să fie omul ascuns al inimii, în curăţia nepieritoare a unui duh blând şi liniştit” (1 Petru 3:3-4).

Departamentul de relaţii cu publicul al unei companii de produse cosmetice i-a rugat pe clienţi să le trimită fotografii însoţite de scurte scrisori în care să descrie cele mai frumoase femei pe care le cunoşteau. Au sosit mii de scrisori. Una dintre ele a atras atenţia angajaţilor şi a fost trimisă preşedintelui. Era scrisă de un băiat dintr-o familie dezbinată care locuia într-un cartier mizer. Cu multe greşeli de ortografie, unul din pasaje spunea aşa:“O femeie frumoasă locuieşte pe stradă cu mine. O vizitez în fiecare zi. Mă face să mă simt cel mai important copil din lume. Jucăm dame şi îmi ascultă problemele. Mă înţelege. Când plec, îmi strigă mereu din uşă că este mândră de mine”. Băiatul şi-a încheiat scrisoarea aşa: “Fotografia arată că este cea mai frumoasă femeie din lume şi într-o zi sper să am o soţie la fel de frumoasă ca ea”. Intrigat, preşedintele a cerut să vadă fotografia femeii. Secretara i-a dat fotografia unei femei ce zâmbea, fără dinţi, destul de înaintată in vârstă, aşezată intr-un scaun cu rotile. Pârul cărunt şi rar era strâns la spate într-un coc. Ridurile ce formau cute adânci pe chipul ei erau oarecum estompate de strălucirea din ochii, “N-o putem folosi pe femeia aceasta”, a spus preşedintele zâmbind. “Ar arăta oamenilor că nu au nevoie de produsele noastre pentru a fi frumoşi”.

oferit de:

Din nou

Publicat pe

Singur pe o bancă și privind la Tine,
mă gândesc că omul e doar o suflare
fără a Ta mâna peste a sa uitare.

Văd in jur doar oameni cu multe dorinți,
sunt și eu acolo printre mulți și-n toate.
Doar a Tale brațe îmi dau puteri pe cale
și când sovaiesc, spre mine Tu privești.

Te-ai coborât la mine de mână să mă prinzi
și să dai viața unui suflet trist.

Autor: Ruben Gavriliuc